Am participat sâmbătă, 22 martie 2014, la Marșul pentru viață în Oradea. Un album de fotografii de la acest eveniment se pot viziona aici. Contextul a fost unul providențial. Eram în cadrul celor 3 zile de exerciții spirituale pentru familii.
La acest eveniment a participat din plin și Episcopia Greco-Catolică de Oradea, în frunte cu PS Virgil Bercea – episcopul eparhial, alături de structurile și asociațiile aparținătoare.
La marșul din acest an, la Oradea, au participat câteva sute de persoane, iar la nivel național au fost organizate în mai multe orașe ale țării, cumulând persoane de ordinul miilor sau zecilor de mii de participanți.
Să nu uităm că dreptul la viață este inalienabil, elementar și fundamental din primul moment al concepției!
În urmă cu ceva ani am auzit o melodie care mi-a plăcut foarte mult. Am reascultat cântecul în acest context cât se poate de potrivit al marșului pentru viață. Am înregistrat momentul și, cu multă bucurie, vi-l împărtășesc. Read more…
Egoist și individualist, ghidat numai de propriile interese și plăceri, tânărul crescut în fața micului ecran este incapabil să se descurce singur în viață. În privința relației de dragoste, lucrurile stau cu mult mai rău. Cu toate că-și cheltuiește o mare parte a tinereții cu această problemă, nu știe mai nimic despre ce înseamnă cu adevărat dragostea, nu știe practic să iubească pentru că nu a învățat să rabde, să ierte, să se jertfească, să-l compătimească pe celălalt, să-i asume neputințele și să-l sprijine. Crezând că dragostea se reduce la povestea sentimentală îngheiată cu o relație sexuală, la distracție și plăcere, acest tânăr este permanent deziluzionat de persoana celuilalt și de propria persoană. De fapt, aceasta este drama cea uriașă dintre pretențiile sau drepturile pe care televiziunea l-a învățat să și le revendice și capacitățile mentale, disponibilitățile emoționale, afective și abilitățile practice pe care tot televiziunea i le-a modelat. Read more…
Usturoiul (Allium sativum) este o plantă comestibilă, utilizată ca aliment și condiment. În medicina populară este considerat, alături de ceapă, un adevărat medicament, datorită conținutului bogat de vitamine și substanțe minerale. În Egiptul antic și în timpul romanilor, usturoiul era cunoscut ca un mijloc preventiv al bolilor contagioase. Ulterior s-a stabilit că efectul usturoiului, în combinație cu mierea de albine, sau alte produse naturale, este benefic în prevenirea sau ameliorarea bolilor cardiovasculare, a tulburărilor digestive, sau a pneumopatiilor. În afară de efectul antimicrobian, are și un efect antihelmintic (contra viermilor intestinali).
În unele zone ale ţării noastre este cunoscut şi sub denumirea de: ai. Plantă legumicolă bienală, cu frunze lanceolate alungite şu cu bulbul format din mai mulţi bulbi mici bogaţi în substanţe nutritive şi în vitamine, originară din Africa şi Asia Centrală, introdusă în Europa în cultură încă din antichitate şi folosită în scopuri condimentare şi terapeutice. Atât în medicina tradiţională cât şi în cea ştiinţifică se folosesc bulbii(căţei) şi frunzele verzi. Read more…
Dragilor,
Așa după cum știți deja – cel puțin, din postările mele anterioare – am participat la Timișoara, oraș din eparhia noastră de Lugoj, la manifestația intitulată „Marșul pentru Viață”, ediția 2013. Cu privire la acest eveniment voi reveni cu un articol mai amplu, fie aici, fie pe site-ul parohial…
Un mic detaliu care m-a surprins deoaebit de plăcut și pe care doresc să vi-l împărtășesc! În timpul marșului propriu-zis pe străzile frumosului oraș de pe Bega – eram circa 1000 de persoane (estimare estimativă :-), proprie) – a venit din lateralul meu dreapta o doamnă care, după ce m-a salutat creștinește, mi-a spus că a vrut doar să mă cunoască și personal și să mă salute! În momentele acelea de surprindere a mea (eu încercam să-mi amintesc de unde mă cunoaște, de fapt, de unde ne cunoaștem), doamna a continuat: „- … Ne cunoaștem de pe Facebook! Vă am la prieteni!” …
… Nici nu am apucat să reacționez că doamna a dispărut! … Dar, rămânem în contact! 🙂
Așadar, pe de o parte, Facebook-ul poate fi și un lucru util, atâta vreme cât, la fel ca și alte invenții umane, este folosit pozitiv și spre binele comun! Pe de altă parte, iată că cunoașterea sau prietenia virtuală nu e chiar atât de virtuală, nu-i așa?! Deci, să ne comportăm cu responsabilitate și respect față de „cititorii noștri” întotdeauna, chiar și – sau mai ales pe – Facebook!
Read more…
Dragilor,
Să spunem un DA hotărât vieții!
Hai la Marșul pentru Viață!
Ne vedem pe 23 martie 2013, în Timișoara, Parcul Carmen Sylva (în fața bisericii greco-catolice „Sfânta Maria – Regina Păcii și a Unității”), ora 1130. Anterior, de la ora 1000 va fi oficiată sfânta Liturghie în aceeași biserică de către PS Alexandru Mesian, Episcopul Lugojului.
De la Cugir se va pleca la ora 0530 din fața bisericii parohiale.
Read more…
Dragilor,
Anul acesta s-a reluat și la noi în comunitate tradiția Carnavalului de intrare în post. Evenimentul a fost deosebit de frumos și interesant! Unii dintre participanți – printre care și subsemnatul – eram obosiți după participarea la CEF 2013 de la Lugoj, dar, la vederea costumelor de carnaval, ne-am încărcat de o energie pozitivă extrem de debordantă. Atmosfera a fost una de-a dreptul … „carnavalească”! 🙂 Read more…
Dragilor,
Așa cum deja știti, a avut loc și anul acesta, pentru a doua oară, Campionatul Eparhial de Fotbal. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 16 martie 2013, în sala orășenească de sport a Lugojului.
Au fost 12 echipe la start, printre care și echipa noastră. După tragerea la sorți, care a avut în vedere 4 grupe cu 3 echipe fiecare, echipa noastră a căzut în grupa a IV-a. Nu au existat capi de serie. Așadar, noi am căzut cu echipa din Lugoj și cu echipa din Ohaba Forgaci. 🙂
Primul meci din grupă l-am jucat cu echipa din Lugoj. Scorul a fost destul de strâns până spre finalul partidei. Scorul final a fost de 4 la 1 pentru noi.
Al doilea meci din cadrul grupelor l-am jucat cu echipa din Ohaba Forgaci. Acesta a fost cel mai intens meci din tot turneul! Echipa adversă era foarte motivată să câștige. Dar… la fel eram și noi! Scorul a fost extrem de strâns până la final, când, cu emoție, am câștigat cu 2 la 1. Astfel că, având două victorii din tot atâtea posibile, ne-am calificat mai departe. Read more…
Recent Comments