În timp ce se punea foc în colțurile bibliotecii (din Alexandria, Egipt, la anul 640 d.Hr.), un bibliotecar bătrân s-a ascuns pe o alee îngustă, uitându-se cum flăcările se înălțau la cer. După câteva zile, când clădirea, cândva măreață, ajunsese o ruină fumegândă, bibliotecarul se așternu pe treabă, scormonind printre rămășițe cu un băț. Nu rămăsese nici un papirus.
Cu inima frântă, dădu să plece, când lovi cu piciorul un vas aproape carbonizat, din care ieșea capătul unui sul subțire și îngălbenit, singurul document rămas din Biblioteca din Alexandria. Bibliotecarul l-a înhățat pe dată și a scuturat cenușa de pe eticheta scorojită din pricina căldurii.
Titlul suna așa: „Secretul pietrei fermecate”. A privit în jur și și-a croit drum printre ruine, ca să-și cerceteze descoperirea.
Secretul pietrei fermecate ieșea la iveală, pe măsură ce citea. Piatra fermecată era, de fapt, o pietricică, dar avea puteri magice. Orice material care intra în contact cu ea se prefăcea, pe loc, în aur!
Papirusul preciza că piatra fermecată arată ca alte mii de pietricele care acopereau o anume faleză înaltă și izolată, deasupra unei plaje înguste, de care Marea Mediterana își izbea valurile cu zgomot. Dar secretul era următorul: adevarata piatră fermecată era caldă la atingere, în timp ce restul pietricelelor erau reci. Read more…
Recent Comments