Home > Istorie > Există o contradicţie între a fi român şi catolic ? – partea I

Există o contradicţie între a fi român şi catolic ? – partea I

February 14th, 2012 Leave a comment Go to comments

Precum este cu neputinţă ca un cerc să fie pătrat, tot aşa pentru mulţi, chiar dintre oamenii cu mai multă ştiinţă de carte, e cu neputinţă ca un român să fie catolic. Românul trebuie să fie ortodox, şi dacă nu-i ortodox, nu-i român – zic ei. Un catolic, pentru ei, nu poate fi decât străin. Nu numai persoane particulare, ci şi autorităţile publice, se uită uneori cu mirare când cineva se declară român şi catolic.

Este adevărat că sunt în România catolici care nu sunt de naţionalitate română, ci de naţionalitate polonă, germană, ungară, italiană etc. Aceştia pot fi cetăţeni români, de naţionalitate străină.

Dar oare poate să existe un catolic de naţionalitate română?

Naţionalitatea omului este în sânge şi în sentimente; iar religia, credinţa, este în mintea şi voinţa omului, în convingerea lui. Sângele şi mintea sunt două lucruri diferite. Astfel încât, poate cineva să aibă sânge şi sentimente româneşti, iar mintea lui să fie convinsă de adevărul religiei catolice şi să o îmbrăţişeze.

Dacă bunăoară un român însetat de adevăr studiază chestiunile religioase şi se convinge că Biserica Catolică este cea adevărată a lui Isus Cristos şi se face catolic: se schimbă oare sângele din vinele lui? Nicidecum! Şi avem în România astfel de români catolici.

Îi avem pe românii uniţi cu Roma. Ei sunt români la fel ca şi ortodocşii, şi sunt catolici ca toţi catolicii de pe faţa pământului. Nu are nimic dacă uniţii au rituri, adică ceremonii la fel ca şi ortodocşii: ritul nu ţine de esenţa religiei. În religia catolică sunt foarte multe rituri, dar numai una şi aceeaşi credinţă. Şi această credinţă o au şi românii uniţi.

Avem apoi pe românii convertiţi la catolicism. Nu vorbesc doar de cei care s-au convertit cu ocazia unei căsătorii, ci mai ales de cei care, după serioase cercetări, cu sacrificii materiale, cu pierdere de ranguri, au îmbrăţişat religia catolică. Slavă Domnului asemenea cazuri sunt din ce în ce mai dese.

Pe urmă îi avem pe românii din satele catolice ale judeţelor Roman, Bacău și de prin împrejurimi. S-a spus şi se spune că locuitorii acestor sate sunt unguri, ciangăi. În unele din aceste sate se mai vorbeşte un fel de limbă ungurească. Alţii susţin că ar fi urmaşii Cumanilor. Istoricii încă nu si-au spus ultimul cuvânt asupra obârşiei acestor locuitori. Fapt dovedit este că ei se aflau în ţară în timpul descălecării Moldovei. Şi au locuit la sate, au muncit pământul, au plătit dările, au luptat pentru ţară la fel ca şi credincioşii ortodocşi din jurul lor. Sunt ei oare străini numai pentru că sunt catolici?

Care oare dintre cei care se ţin de români adevăraţi, poate să dovedească că se trage tocmai din Daci şi din colonişti lui Traian şi că nu a suferit influenţe străine? De ce oare ruşii, grecii, bulgarii sau alţi străini ortodocşi sunt români, chiar dacă s-au stabilit de curând în ţară?

Care va să zică se măsoară cu două măsuri: un sătean din judeţul Roman, ai cărui străbuni sunt în ţară de pe vremea lui Dragoş Vodă, nu e român, pentru că e catolic; pe când un grec, pentru că este ortodox, este român, chiar dacă s-a pripăşit de curând pe la noi şi poate că în familie mai învârteşte limba pe greceşte!

De asemenea, românii din Transilvania, care înainte de unire au fost ortodocşi, după revenirea în sânul Bisericii Catolice, prin Unirea de la 1700, n-au mai fost români, schimbându-li-se obârşia şi sângele?

De aici se vede ce jignire este pentru catolici – fie uniţi, fie convertiţi, fie săteni din judeţele Roman şi Bacău – când li se tăgăduieşte că sunt români.

Precum un român poate fi în politică liberal, social-democrat, ţărănist, naţionalist, fără să-şi schimbe sângele, tot astfel un român poate fi catolic, ortodox sau de orice altă religie, fără să-şi schimbe sângele.

De aici se vede ce valoare au unele argumente pentru a-i atrage pe catolici la ortodoxie, sau pentru a-i împiedica pe credincioşii greco-catolici să revină în sânul Bisericii Greco-Catolice, de unde au fost nevoiţi să plece în 1948.

Dacă nu eşti ortodox, nu eşti român!

La această afirmaţie ar trebui să fie valabilă şi formularea pozitivă a frazei: dacă eşti ortodox, eşti român. Însă acest lucru este o aberaţie, pentru că există ortodocşi şi ruşi şi bulgari şi greci. Nimeni însă nu le-a spus acestora: pentru că sunteţi ortodocşi, sunteţi români.

Ortodoxia nu este o religie restrânsă şi aplicabilă doar teritoriului României, ci şi altor state.

Fii ortodox, pentru că trăieşti într-o ţară ortodoxă!

La dreptul vorbind, ţara nu este nici ortodoxă, nici catolică, nici de altă religie, ci este  ţară românească. Dacă ţara ar fi ortodoxă, ar trebui să spunem că şi pâinea este ortodoxă, şi pădurile sunt ortodoxe, şi animalele şi păsările sunt tot ortodoxe. Acest lucru însă n-a cutezat nimeni până acum să-l spună.

  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.