Viorel Codrea

Dragilor,

avem în memorie foarte proaspăta creare ca și Cardinal a PF Lucian Mureșan, eveniment istoric, la care prin bunăvoința Providenței am putut participa și eu. Am văzut multe luări de poziții și laude aduse Bisericii Române Unite și persoanei Arhiepiscopului Major, acum cardinal al Bisericii Catolice. Toate acestea sunt deosebit de înălțătoare!

Este un moment de mare bucurie, dar și de reflecție, de introspecție!

Eu vă propun să nu uităm nici de istoria Bisericii Noastre și nici de antecesorii noștri, respectiv, în acest material, de Cardinalul Todea. Vă propun să ne reamintim împreună cu el, foarte succint, istoria Bisericii Române Unite cu Roma. Vom vedea un om – bun cunoscător al istoriei naționale, și nu numai – care a trăit istoria, dar mai ales vom vedea un creștin, care nu va pleca capul în fața șireteniei, amenințărilor, promisiunilor sau a compromisului de dragul „beneficiilor”.

Cu siguranță am citit (sper) multe pagini de istorie, mai ales în ceea ce privește Biserica Noastră, însă cine poate să ne-a spună mai pătrunzător decât cel care a trăit-o inclusiv prin sacrificiu. Folosim azi atât de ușor termeni cu rezonanță pentru noi ca popor, dar, din păcate, mulți dintre noi uităm să-i trăim, astfel că încep să fie diluați și să nu le mai simțim forța și înțelesul.

Este vorba despre un interviu cu Eminenţa Sa Cardinalul Alexandru Todea, Arhiepiscopul Unit şi Mitropolit al Mitropoliei Române Unite din Blaj, de la vremea aceea, publicat în ziarul “România liberă”, nr. (serie nouă) 546 din 7-8 decembrie 1991, pag. 5, “Lumea Creştină”,semnat de Mircea Arieş.

Reporter: Eminenţa Voastră, doar o mică parte din cititorii noştri cunosc rolul şi importanţa Bisericii Române Unite sau, cum mai este numită, Greco-Catolică, în lupta de Reîntregire a Neamului Românesc. Desigur sunt multe documente care pot fi consultate acum, pentru a argumenta aceasta, dar cuvintele Eminenţei Voastre ar pune şi amprenta responsabilităţii asupra informaţiei.

Cardinalul Todea: Acum să revenim la întrebarea Dvs – rolul Bisericii Române Unite la Reîntregirea neamului. Trebuie să plecăm de la marele istoric Ghoerghe Bariţiu care descrie în “Părţi din istoria Transilvaniei” drama poporului român din veacul al XVII-lea. De la 1600 la 1700, Biserica Reformată obstrucţiona atât de intens Biserica Ortodoxă din Ardeal încât puterea şi influenţa acesteia în rândul românilor a fost grav deteriorată. Se ajunsese într-o stare atât de mizerabilă a naţiei române din Ardeal, încât dacă ar fi apărut un copil în jug, românul ar fi plecat capul. Au fost totuşi români care şi-au pus întrebarea – ce-i de făcut?

Viena, care avea interesul să contrabalanseze tendinţa de hegemonie a Budapestei, şi în acelaşi timp să “omogenizeze” cumva popoarele imperiului habsburgic, a propus Bisericii Ortodoxe din Transilvania să treacă la una din celelalte religii din imperiu – reformată, calvină, luterană sau catolică. La sfârşitul secolului al XVII-lea s-au ţinut mai multe Sinoade şi s-a hotărât trecerea la catolicism, acesta având centrul la Roma, locul de care românii ştiau totuşi că sunt legaţi. Iar cei care treceau la catolicism erau desfăcuţi de iobăgie. Primul Episcop Unit, Ioan Inocenţiu Micu, comasând mai multe averi prin schimb de pământ, a înfiinţat Episcopia de la Blaj. Încercarea lui de a deschide o şcoală aici a putut fi pusă în practică numai de Episcopul următor, Petru Pavel Aron, la 1754 – “Şcoala de obşti”, prima şcoală în limba română din ţară. În acel timp, în Moldova şi Ţara Românească nu erau şcoli în limba română decât şcoli familiale, pentru cei bogaţi.

Sursa imaginii este aici.