Viorel Codrea

B.     Ideologic:

Aici problema e mai amplă (și mai delicată 🙂 )!

1. Aș începe cu argumentul „intelectual”:

„– Credința este pentru proști (și creduli)!” Știți de câte ori am auzit acest argument din gura unor oameni „cu carte” și/sau „cu scaun la cap”? (Dacă stau să mă gândesc … de foarte, foarte multe ori!) Eu aș putea enumera foarte multe nume despre mari oameni de știință care au fost și credincioși, însă mă voi limita să Vă îndrum spre viața Sfântului Augustin, despre care Papa Benedict al XVI-lea vorbește cu atâta căldură, inclusiv sau mai ales privitor la subiectul nostru.

2. Aș continua cu (contra)argumentul „științific”:

Credința e bună, spun unii, până când apare știința, dar după aceea ea (devin)e superflue. Avem nevoie de credință până când știința ne luminează viața. De la acel punct înainte, credința este doar pentru cei care nu știu cu adevărat ce înseamnă știința!

3. Apoi ar fi argumentul „cognitiv”:

Este vorba aici despre contradicția dintre credință și rațiune. Această „contradicție” nu e nouă. De-a lungul timpului au fost preocupați de ea filosofii, teologii, oamenii de știință, etc. Există foarte multe lucrări și adevărate tratate pe această temă. În acest punct (v-)aș recomanda un material despre credință și rațiune al Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea respectiv Fides et Ratio, nu doar pentru că e scris de un papă, ci pentru că e cel mai complet!

4. În fine (pentru materialul de acum) ar mai fi argumentul „empiric”:

L-a văzut cineva pe Dumnezeu? Nimeni! Isus Cristos însuși spune că „pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată!” Deci, dacă nimeni nu l-a vazut, El nu există. 

Îmi aduc aminte aici de o glumă, bazată pe o întâmplare reală, care circula pe vremea comuniștilor în care un mahăr „de la partid”, care era și inspector școlar, a vrut să-l facă de râs pe un învățător care le vorbea copiilor despre Dumnezeu, îndemnându-i să fie buni, pentru că Dumnezeu vede tot. Omul nostru liber cugetător (ar merita odată să insistîm și asupra a ceea ce inseamnă a fi liber, cugetător și/sau liber-cugetător) face următoarea construcție logică (sic!):

Omul de la partid:      – Copii, î-l vedeți pe domnul învățător?

Copii:                         – Da!

Omul de la partid:      – Înseamnă că domnul învățător există. Dar pe Dumnezeu î-l vedeți?

Copii erau în încurcătură…

Omul de la partid:      – L-a văzut careva vreodată?

Copii (cu oarecare reținere): – Nu …

Omul de la partid:      – Dacă nu l-a văzut nimeni, niciodată, înseamnă că Dumnezeu nu există! – exclamă triumfător inspectorul

După nici câteva secunde, învătătorul se adresează și el copiilor:

Învățătorul:                 – Copii, a văzut cineva mintea domnului inspector? Dar logica lui?

Copii, toți în cor:        – Nu!

Învățătorul:                 – Dacă nu le-a văzut nimeni, niciodată, înseamnă că ele nu există și ceea ce v-a spus dânsul mai devreme este fără minte și fără logică!

Evident că de aici se pot trage (foarte) multe concluzii, dar ceea ce am dorit eu să subliniez este că:

–          creștinii, credincioșii creștini, nu sunt creduli, ci dimpotrivă au învățat să zboare cu ambele aripi spre Adevăr (În Fides et Ratio, Papa Ioan Paul al II-lea spune la un moment dat că „credința și rațiunea sunt ca două aripi; cu ajutorul lor spiritul omenesc se înaltă spre contemplarea adevărului. Dumnezeu este cel care a așezat în inima omului dorința de cunoastere a adevarului și, în definitiv, dorința de a-l cunoaste pe El deoarece, cunoscându-l și iubindu-l [pe Dumnezeu], omul să poată ajunge și la adevărul deplin asupra lui însuși.”)

–          niciodată nu vom putea să ne limităm cunoașterea doar la ceea ce putem percepe ce cele 5 simțuri. Există și alte moduri de cunoaștere (mai nou știința acceptă și cunoașterea extrasenzorială, chiar dacă nu este empirică, cel puțin nu în sensul tradițional!), care exced cu mult limitele empirice!

–          nu putem să ne lipsim de încrederea în oameni, doar pentru că unii ne-o mai și înșeală; putem deveni mai vigilenți, mai selectivi cui acordăm încrederea noastră

–          minunile au existat și există, dar ele au un rol bine definit în viața noastră … (Vă aduceți aminte când i se cere lui Isus să facă minuni „la comandă” cum reacționează?!) Să ne întărească credința și să ne ducă spre mântuire, nu să fie subiect pentru „știrile de la ora 5”.

–          Cei care sunt răuvoitori, oricum vor răstălmăci orice lucru bun, indiferent de cine, cui sau în ce scop î-l face; deci să nu ne luăm după ei

Elementul comun este necesitatea unei bune catehizări, dacă se poate încă din tinerețe sau chiar din copilărie! Educației, inclusiv celei religioase, trebuie să îi fie acordată o mai mare atenție. La urma urmei, plecând de la darurile noastre primite de la Creator (talanții sau dacă doriți puteți să-i spuneți zestre genetică sau altfel) trebuie să avem în vedere buna lor gestionare, transfomându-ne în activi pe toate planurile (inclusiv sau mai ales religios) și să nu rămânem vegetativi unde credem că nu mai avem nevoie!