Viorel Codrea

Dragilor,

Aș dori să vorbim azi puțin despre credință! Însă întru mod mai aparte. Și anume despre o tot mai deasă asociere faptică și (mai ales) ideologică dintre credință și credulitate.

Materialul este rezultatul unei întâmplări din Roma, unde am fost pentru a participa la crearea ca și Cardinal al Bisericii Catolice a PF Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma.

Eram în piață Sfântul Petru și oamenii se îngrămădeau să intre cât mai repede în basilica Sfântul Petru. Pe fondul dorinței de a intra cât mai repede în biserică, a emoțiilor, a nerăbdării și mai ales a carențelor multor compatrioți în ceea ce privește eleganța comportamentului social, oamenii se înghesuiau foarte tare! În contextul respectiv cineva, un „intelectual”, încercând să contracareze înghesiuala s-a adresat celor din jurul său să nu se mai împingă și să nu fie creduli, că papa tot acolo e și că, la urma urmei, e tot om ca și noi. Nu am prea înțeles legătura cu situația, dar mi-am amintit de alte circumstanțe în care credincioșii creștini sunt considerați creduli!

Să o luăm sistematic…

A.     Faptic:

Câți oameni credincioși sunt de-a dreptul creduli? Câți dintre credincioșii creștini sunt încrezători? Câți dintre ei sunt și încrezători și creduli? Apoteotic, câți dintre creștini sunt și credincioși și încrezători și creduli?

Îmi amintesc că am avut o discuție cu cineva pe tema unui reportaj difuzat pe PRO TV la emisiunea „România, te iubesc!” privitor la modul în care unii oameni profită de naivitatea sau chiar credulitatea unor oameni credincioși. Concluzia era una singură și logică (sic!): creștinii sunt creduli! Acesta a fost încă unul dintre factorii declanșatori ai prezentului material (de reflecție).

Cu privire la materialul reportajului, toți cei în cauză sunt creștini, dar sunt foarte mulți dintre ei care își fundamentează credința pe elemente greșite: senzațional, ieșit din comun, miraculos, ritualism exacerbat, încrederea oarbă în (falși) oameni … Toate acestea sunt rezultatul unei formări vicioase a vieții creștine: un amestec de creștinism cu păgânism… Acest gen de situații sunt întreținute și exploatate de cei interesați în combaterea bisericii, care prin astfel de situații este compromisă! Apropo, ați observat cu câtă perseverență ne este prezentat Dragobetele – care este un vector al păgânismului precreștin, impus doar ca o contra-ofertă a sărbătorii Sfântului Valentin? Dar, să revenim…

Mai trebuie evidențiat aici încă un aspect: încrederea! Creștinii sunt formați prin cateheză să își urmeze păstorii, să aibă încredere în ei. „Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine mă ascultă!” – spune Isus. Însă tot Isus ne avertizează că vor fi și păstori care vor fi lupi în blană de oaie! Dezorientant, nu? Tot Isus spune: „- De va veni cineva și vă va învăța altă Evanghelie să nu ascultați de el!” Cei care abuzează de încrederea creștinilor o fac din interese meschine, pecuniare în general, și, uneori, din răutate… Agravant este că unii dintre cei care abuzează de încredere sunt păstori… Sau așa se pretind! …

Pentru marea majoritate a celor despre care se vorbește în materialul respectiv, toate aceste trei elemente se întrepătrund: credință, încredere și credulitate!

Plecând de la această stare de fapt, foarte multă lume, dar mai ales contrarii (evit cu eleganță cuvântul „dușman”) Bisericii, spun că creștinii sunt creduli!