Home > Uncategorized > Dragobete – legendă, tradiții și obiceiuri

Dragobete – legendă, tradiții și obiceiuri

February 24th, 2020 Leave a comment Go to comments

Sărbătoarea de Dragobete are rădăcini adânci în cultura românească, legenda spunând că aceasta datează încă din era dacică. Aceeaşi legendă afirmă că Dragobete, tânăr voinic şi chipeş, fiul babei Dochia, a fost ales drept ocrotitorul iubirii autohtone.

Dragobete a fost fiul babei Dochia, o tânără deosebit de frumoasă. Legenda spune că ar fi adormit într-o poiana, iar Duhul Muntelui s-ar fi transformat în ceață și ar fi lasat-o însărcinată. După 9 luni de zile, s-ar fi născut Dragobete, fiul acesteia.

La nastere, a avut 4 ursite:

Primavara care i-a daruit iubirea, prospetimea florilor si tineretea fara batranete,

Vara care i-a daruit dulceata fructelor si caldura dragostei,

Toamna care i-a oferit un fluier pentru a-i inveseli pe oameni cu cantecele lui,

Iarna i-a dat o imbracaminte alba cu sclipiri de diamante. Dragobete a ajuns sa fie indragit si iubit atat de femei, cat si de barbati.

Se pare ca, toate darurile l-au ajutat sa seduca toate tinerele care ii ieseau in cale, motiv pentru care a devenit simbolul dragostei. Totusi, intr-o zi, cand deja era tanar fecior, a intalnit un intelept care l-a dus in munte si l-a invatat totul despre plante si animale.

In plus, in noaptea de 23 spre 24 februarie, aparea in visele baietilor si ii invata tainele iubirii. Dupa sute de ani in care Dragobete i-ar fi invatat pe oameni sa iubeasca, el a murit si a fost transformat intr-o planta numita “Navalnic”, care apare primavara devreme in poieni.

Dragobetele marchează începutul primăverii, data de 24 februarie nefiind întâmplător aleasă, aceasta însemnând începutul anului agricol, momentul în care întreaga natură renaşte, păsările îşi caută cuiburi şi, după unele credinţe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia şi iubirea, iar Dragobetele marca ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii şi se pregătea pentru venirea primăverii.

De ziua lui se crede că păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se “zburătoresc”, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile în care îşi vor creşte puii. Păsările neîmperecheate în această zi rămâneau stinghere şi fără pui până la Dragobetele din anul viitor. Asemănător păsărilor, fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul întregului an.

În această zi, în satele în care se mai păstrează obiceiul se poate auzi zicala: “Dragobetele sărută fetele”.

Expresia provine de la cea mai cunoscută şi profundă tradiţie de Dragobete: imediat după prânz, în satele româneşti unde se celebra iubirea, tinerii se întorceau de la pădure, cu bucheţelele de flori de primăvară. În acel moment, în vatra satului, avea să debuteze ritualul de peţire: flăcăii alergau fecioarele pe care le plăceau, în încercarea de a le săruta şi de a le împărtăşi astfel, dragostea lor. Dacă fata se lăsa prinsă şi sărutată, acest lucru urma să ducă la logodna şi apoi căsătoria celor doi, eveniment marcat de spor şi noroc, întrucât s-a desfăşurat sub semnul zeului iubirii.

În aproape toate zonele ţării, dacă ziua era frumoasă, fetele şi feciorii se adunau în cete şi ieşeau la pădure hăulind şi chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii. Din zăpada netopită până la Dragobete fetele şi nevestele tinere îşi făceau rezerve de apă cu care se spălau în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseţii.

Categories: Uncategorized Tags:
  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.