Sfântul Nicolae, cel care dăruiește
Dacă e să vorbim despre un „Moș Crăciun”, atunci cel mai vrednic de un asemenea „titlu” este cel din tradiția Bisericii și se numește Sfântul Nicolae. El nu este un personaj mitologic. A fost arhiepiscopul Mirei, o localitate din vechea Licia, în Asia Mica. Celebrarea sărbătorii este în fiecare an în data de 6 decembrie.
Sunt multe legende despre cât de mult bine a făcut Sfântul Nicolae în jurul său. Multe dintre ele se referă la faptul că Sfântul Nicolae dăruia celor nevoiași din averea sa. Și de cele mai multe ori făcea acest lucru în ascuns. Potrivit tradiției, Sfântul Nicolae a aflat într-o zi despre un tată din Mira, care – din cauza sărăciei și de durere că este lipsit de ajutor în a-și mărita fiicele – era pe cale să ia decizii dramatice cu privire la viitorul fetelor sale. Mișcat de durerea tatălui și îngrijorat de soarta fetelor, Sfântul Nicolae a poruncit slugilor sale să ia câteva pungi cu galbeni și să le strecoare în casa acelei familii. De atunci și până în zilele noastre, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae (noaptea dintre 5 spre 6 decembrie), cei dragi și în special copiii primesc daruri de la Sfântul Nicolae, fie direct fie prin intermediul „ajutoarelor” lui. 🙂
Dacă nu primesc daruri materiale, unii sunt ispitiți să spună că Sfântul Nicolae nu există. Poate ar fi bine să ne (re)amintim că sunt și altfel de daruri. Multe dintre ele aduc o bucurie mai mare decât cadourile din încălțăminte. Sfântul Nicolae dăruiește și în zilele noastre! El își pune darurile acolo unde noi îi facem loc: de multe ori în încălțăminte sau, uneori, în inima noastră.
Imaginea este luată de aici.
Recent Comments