Home > Despre valoare > Basmul Uniunii Europene

Basmul Uniunii Europene

February 14th, 2012 Leave a comment Go to comments

tablouri_alb_negru_covaliov_victor_batran_cu_bascaDragilor,

Am citit mai de curând o povestioară care m-a pus pe gânduri. Este vorba despre Uniunea Europeană și despre ceea ce ea are de dăruit și, mai ales, despre ceea ce ea ne oferă. Este o viziune mai aparte, oarecum. Autorul acestei povestioare este Nicolae R. Dărămuș.

Iată povestioara:

A fost odată un țăran sărac și cinstit, român. El putea fi deopotrivă bulgar, bosniac, albanez, slovac, sau ucrainean, importante fiind, nu atât etnia, cât sărăcia. În sătucul său natal, izolat de lume, se zvonise că undeva departe, peste nouă munți și nouă țări, s-ar fi aflat o baroneasă înstărită, cu dărnicie fără seamăn, pe care ar fi chemat-o Uniunea Europeană. Și zvonul nu era numai zvon, căci văzuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, fălindu-se cu darurile acesteia. Drept care, într-o bună zi, și-a luat toiagul și a purces la drum. A bătut la poarta palatului și i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit să șadă și, fiindcă era peste măsură de ostenit, l-a îmbiat cu Coca-Cola și gumă de mestecat. Țăranul a gustat cu măsură din bucate și, nerăbdător, și-a spus păsul: “Mărită Doamnă Uniune, am auzit că faci daruri celor nevoiași. Eu am acasă pământ bun, ape limpezi, am și păduri bătrâne. Iarna însă-i cam lungă la mine în ținut, aproape șapte-opt luni pe an. Ca să lucrez bine, aș avea nevoie de o pereche de încălțări. Sunt descult și mi-e frig. Doar atât îți cer”.

Doamna Uniune Europeană l-a măsurat din cap până în picioare și a rămas cu privirea pironită la degetele țăranului, vineții, înfrigurate, bătătorite și prăfuite de drum. Apoi a glăsuit: “Omule, ești desculț și eu te înțeleg. Dar tot ce-ți pot oferi este o bască. Una nouă și de firma vestită. Știu eu?… Armani, Versace… Ține de frig, de ploaie…”.

Omul a luat basca, a oftat dezamăgit, a mulțumit politicos și a făcut calea-ntoarsă spunându-și: “Totuși e doamna bună. Putea să nu-mi dea nimic”. A trecut iarna și, din gerurile ei cumplite, omul a ieșit destul de bine, doar cu un deget – cel mic de la piciorul stțng – degerat. Apoi, vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunându-i păsul vechi: “Sunt desculț. O pereche de încălțări mi-ar prinde tare bine”. Doamna l-a privit cu înțelegere și căldură, l-a ospătat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o bască nou-nouță, Steilmann. “Dacă-i pe degeaba, merita s-o iau”, își spune la întoarcere țăranul cel sarac și cinstit.

Iarna a trecut cu chiu cu vai și, în afara altui deget de la picior – numai unul –, degerat și amputat, omul n-a avut de suferit.

A urmat primăvara, vara și, pe când frunzele s-au îngălbenit, țăranul și-a amintit de doamna cea darnică, pornind iar spre ea, să-și încerce norocul. Dinaintea acesteia și-a băut cu poftă paharul de Coca-Cola, ba a mai și cerut unul, căci începuse să-i placă, dar de întors s-a întors tot cu o bască. Totuși nu s-a dat bătut. An dupa an a străbătut calea plin de speranță, primind cu politețe știutul dar. Până într-o iarnă, când zăpezile și gerurile au fost mai amarnice ca niciodată. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat, sau cangrenat și doctorul a trebuit să i le amputeze, spre a-i salva viața.

Purtat pe brațe de vecini, omul a bătut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, și-a dat seama de trebuințe, făcându-i cadou un cărucior de invalid, cu roțile noi și stralucitoare, având douăzeci și una de viteze și baterii solare. Omul a mulțumit și, întorcându-se în satul său, a stârnit cu mașinăria cea arătoasă mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: într-o noapte a fost călcat de hoți. Aceștia nu găsiseră mare lucru, dar plecaseră acasă cu saci întregi de băști. Oameni cu frică de Dumnezeu, îi lăsaseră, totuși, căruciorul.

În prag de iarnă, țăranul s-a pomenit astfel fără bască. Așezat comod în căruciorul său silențios, a pornit iar cale de nouă munți și nouă țări, s-a înfățișat Doamnei Uniuni și i-a spus: “Mărită Doamnă, m-au călcat hoții și, acum la căderea zăpezii, sunt cu capul descoperit. Fii bună și dă-mi o bască, fiindcă știu că ai și poți”. Doamna l-a măsurat din cap până la brâu – ca de acolo începea căruțul – și, gânditoare, i-a spus: “Bade dragă, eu te înțeleg… Dar, tot ce-ți pot dărui acum este o pereche de încălțări… Á propos… Așa cum te văd de schilod, cred că nu poți munci. Nu-mi vinzi mie pământul dumitale? Cu banii primiți ai putea să-ți cumperi cea mai bună bască”.

 

Sursa materialului este jurnalul.ro

Imaginea reprezintă „Un bătrân cu bască” de Victor Covaliov. Sursa imaginii este aici.

  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.