Home > Istorie > Există o contradicţie între a fi român şi catolic ? – partea II

Există o contradicţie între a fi român şi catolic ? – partea II

February 14th, 2012 Leave a comment Go to comments

Fii ortodox, pentru că aceasta este religia strămoşească!

Mai întâi trebuie să spunem că ortodoxia nu este religia strămoşească. Istoricii cei mai de seamă arată că creştinismul la români a fost adus de preoţi latini şi că românii au atârnat veacuri întregi de Roma[1]. Abia mai târziu, prin vitregia vremurilor, românii s-au aflat, fără ştirea lor, sub atârnarea patriarhilor din Bizanţ şi împreună cu aceştia, tot fără ştirea lor, s-au rupt, prin Schisma de la 1054, de Mama Roma cea bătrână. În concluzie, adevărata religie strămoşească este cea catolică.

Dar, la urma urmei, chiar dacă religia strămoşească ar fi cea ortodoxă, ce urmează de aici? Că trebuie neapărat şi orbeşte să o urmăm?

Evanghelia ne spune să urmăm învăţătura lui Isus Cristos, aşa cum ne-a dat-o el. Deci, dacă religia strămoşească este cea adevărată trebuie să o urmăm, dacă nu, atunci să nu o urmăm. Dacă ar trebui să urmăm religia strămoşească, ar trebui să ne întoarcem la păgânism, căci strămoşii noştri înainte de încreştinare au fost păgâni. Aceasta ar fi religia strămoşească. În subsidiar, cred că ar merita să ne aducem aminte cât de mult se dorește în zilele noastre să se dovedească „istoric” că suntem daci, nu daco-romani! Și tot aici, uitați-vă cât de mult ținem (sau ne întoarcem) la Dragobete!

Pe de altă parte, Isus ne ajută în alegerea noastră spunându-ne, că „…după faptele voastre va cunoaşte lumea că sunteţi ucenicii Mei”. Prin urmare, să lăsăm faptele să vorbească de la sine, aducându-ne aminte de jertfa ierarhilor Bisericii Greco-Catolice, atunci când a fost nevoie, ca mărturisire faptică a credinţei trăite.

Cine vrea să convertească pe un catolic la ortodoxie, nu prin dovezi din scriptură sau din istorie, ci pentru că cei mai mulţi români sunt actualmente ortodocşi (prin acel fatal destin al istoriei, nu prin adeziunea minţii şi a voinţei, aşa cum am văzut) sau pentru că ortodoxia ar fi religia strămoşească, arată că nu are o adevărată convingere religioasă, ci că pentru el credinţa este numai o formalitate, un petic de hârtie, sau o ocazie de propagandă pentru un cu totul alt scop decât mântuirea sufletelor.

Aşadar, noi românii catolici sau greco-catolici să ţinem la ceea ce suntem şi să apărăm fără teamă cauza cea adevărată: că suntem români şi catolici.

Un român poate să fie foarte bine catolic, pentru că poate să aibă sânge şi inimă românească, iar mintea să-i fie convinsă de adevărul religiei catolice. Să protestăm cu energie atât în particular, cât şi în public, la orice ocazie, mai ales în faţa autorităţilor, când ne-ar ţinea drept străini pentru că suntem catolici. Naţionalitatea-i una şi religia-i alta.

La final aş dori să răspund la întrebarea: de ce suntem greco-catolici?, citând din cartea cu acelaşi nume, apărută la Editura Viaţa Creştină, Cluj Napoca, 1999, scrisă de către Silvestru A. Prunduş şi Clemente Plăianu.

SUNTEM GRECO-CATOLICI:

  1. pentru că facem parte din Biserica universală, Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică, împreună cu popoarele civilizate şi culte ale lumii apusene, sub jurisdicţia Papei de la Roma, urmaşul legitim al Sfântului Apostol Petru, PIATRA pe care a fost construită Biserica lui Cristos;
  2. pentru că în Biserica Romei sunt toate popoarele latine şi, fiind şi noi latini, de origine romană şi nu asiatică, aici ne este locul;
  3. pentru că la 1700 părinţii noştri nu au trecut la religia catolică a Romei, ci au revenit, s-au întors, la credinţa Bisericii Universale, în care au fost străbunii lor în primul mileniu creştin şi din care au fost rupţi datorită acelui „fatal destin al istoriei”, orientalizaţi şi trecuţi la schisma din 1054, fără ştirea şi voia lor, datorită slavizării prin bulgari;
  4. Unirea de la 1700 ne-a salvat fiinţa naţională de la calvinizare, sârbizare, rusificare, grecizare etc. Ne-a readus în Europa. Ne-a conştientizat că suntem popor de gintă nobilă, a generat şi promovat lupta noastră de emancipare şi eliberare naţională, care, în 1918, a încoronat activitatea de sute de ani a străbunilor noştri prin crearea statului unitar român, România Mare.
  5. pentru că cinstim jertfa şi testamentul martiric al ierarhilor greco-catolici, a preoţilor şi credincioşilor, care şi-au riscat sau chiar şi-au dat viaţa pentru credinţă şi au respins blidul de linte oferit pentru a-şi vinde moştenirea;
  6. pentru că suntem europeni şi vrem să rămânem în Europa.

 

(Prelucrare după articolul Pr. P.I. Ghiuzan, „Român catolic”, din revista Sentinela catolică, Institutul Presa Bună, Iaşi, Octombrie 1928, nr. 10.)



Dr. V. Pârvan. „Contribuţii epigrafice la istoria creştinismului daco-roman”. Buc., Socec 1911, pag. 171-172

Dr. N. Dobrescu. Cursuri, fasc. 11, pag. 15-86; fasc. 12, pag. 89-90

D. Onciul. „Originile Principatelor Române”. Bucureşti 1899

„Papa Formosus în tradiţia noastră istorică”. Bucureşti 1900

N. Iorga. „Istoria Bisericii şi a Vieţii Religioase a Românilor”. Vălenii de Munte 1908

A.D. Xenopol. „Istoria Română din Dacia Traiană”. Iaşi 1889, vol. I, pag. 446

Dr. Ioan Lupaş. „Istoria Românilor”, Bucureşti 1923, pag. 32-34

Dr. Ştefan Meteş. „Istoria Neamului Românesc”, Sibiu 1922.

  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.